Dani Oţil s-a alăturat campaniei Dreptul de a Citi
În luna iunie, Dani Oţil anunţa pe blogul lui (http://daniotil.ro/) că are peste 250 de cărţi pe care vrea, împreună cu prietenul său, Bobo, să le dea unor copii care au cu adevărat nevoie de ele. Am ştiut de la început că este un prilej potrivit pentru a duce „Dreptul de a Citi” şi în alte şcoli de la sat. I-am scris şi răspunsul a venit firesc, în câteva ore: Dani a primit cu drag invitaţia noastră de a se alătura campaniei.
În numai câteva zile, ne-am mobilizat cu toţii şi sute de titluri păstrate frumos, în coperte cum numai pe vremea părinţilor noştri mai vedeam, au luat drumul unei alte şcoli din mediul rural. Pentru ca şi elevii de aici să trăiască emoţiile pe care le simţim când parcurgem rânduri scrise frumos, pentru că şi ei au „dreptul de a citi”.
Le mulţumim lui Dani şi Bobo pentru că susţin „Dreptul de a Citi”!








































