Clopoţelul care anunţă anul şcolar a clincănit şi pentru „Dreptul de a Citi”. Începând de astăzi, peste 3640 de copii din zone rurale cu acces limitat la lectură vor păşi în lumea magică a basmelor şi vor descoperi lucruri fascinante din dicţionare şi enciclopedii.
Am redat „Dreptul de a Citi” micuţilor care studiază în şcolile din satele: Râca, Comuna Râca (Judeţul Argeş), Sângeorzul Nou (Judeţul Bistriţa), Podari (Judeţul Dolj), „Nichita Stănescu", Comuna Ceptura (Judeţul Prahova), Hâlceni, Comuna Sipote (Judeţul Iaşi), Sarafineşti, Comuna Corni (Judeţul Botoşani), Negreşti, Comuna Negreşti, (Judeţul Neamţ), „Emil Drăgan", Localitatea Grădiştea (Judeţul Brăila), „Constantin Ştefan”, Albeşti (Judeţul Ialomiţa), Horea, Comuna Horea (Judeţul Alba), Baia de Criş (Judeţul Hunedoara), Urziceni (Judeţul Satu Mare), Sâmbriaş (Judeţul Mureş), Tamaşfalău (Judeţul Covasna), Cobăteşti (Judeţul Harghita). Peste 7500 de volume provenite din donaţii şi din sprijinul OTP Bank România îi vor încânta pe cei mici.
Mulţumim tuturor susţinătorilor noştri! Fie că au donat cărţi sau ne-au recomandat şcoli din mediul rural, gestul lor ne-a ajutat să oferim poveşti copiilor mai puţin norocoşi.
De la începutul campaniei, „Dreptul de a Citi” a ajuns la aproape 15000 de copii. Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături pentru a aduce cărţile mai aproape de şi mai mulţi copii.